Ești însărcinată sau proaspătă mămică? Vreau să-ți prezint 10 trucuri care fac alăptarea mai ușoară.
În cabinet, întâlnesc zilnic proaspete mămici pline de bucurie, dar și de întrebări. Poate cea mai frecventă temă de discuție este alăptarea, și înțeleg perfect de ce…
Alăptarea este una dintre cele mai naturale forme de legătură dintre mamă și copil, dar nu este întotdeauna ușoară.
De aceea, informarea din timp, chiar din timpul sarcinii, este esențială. Un început bun înseamnă mai puțin stres și mai multă încredere.
Iată 10 sfaturi pentru alăptare
Am pregătit această listă de trucuri și într-o formă grafică pe care o puteți descărca. Sper să vă fie de folos.
1. Știai că mărimea sânilor nu influențează cantitatea de lapte? Corpul tău știe exact de cât are nevoie copilul tău.
2. Nu există lapte matern de calitate slabă, ci doar insuficient.
3. Poți pregăti alăptarea încă din sarcină – prin masaj blând la nivelul sfârcurilor, îți desensibilizezi pielea și previi disconfortul.
4. După naștere, la spital, cere ca bebelușul să fie adus cât mai des la sân.
5. Alăptarea la cerere stimulează secreția de lapte. Folosirea biberonului prea devreme poate crea confuzie și dificultăți în atașare.
6. Suptul frecvent poate cauza iritații. Ai grijă de tine – folosește unguente speciale și comprese reci pentru calmare.
7. Pompa de sân este un ajutor temporar, dar laptele se menține în special prin suptul direct. Conexiunea cu bebelușul contează!
8. Fără stres legat de cantități! Dacă bebelușul udă scutecele și ia în greutate, înseamnă că primește exact cât are nevoie.
9. Uneori, dificultățile de atașare pot fi cauzate de un fren lingual. Discută cu pediatrul sau cu un consultant în alăptare.
10. Stresul este inamicul alăptării.
Alăptarea este o călătorie unică. Cu răbdare, sprijin și informație corectă, vei reuși.
Alăptarea este o călătorie unică. Cu răbdare, sprijin și informație corectă, vei reuși. Alăptarea începe cu tine. Ai încredere. Caută sprijin. Continuă cu blândețe.
Acestea au fost sfaturile mele pentru astăzi. Vă mulțumesc pentru timpul acordat citirii acestui material și sper să vă fie de un real folos. Dacă v-a plăcut acest material, nu uitați să dați un „Follow” paginii noastre de Instagram sau Facebook KidKlinik Timișoara, unde vom aborda și alte teme medicale de pediatrie, pe înțelesul tuturor.
Autor: Dr. Cristina Zaica, medic specialist pediatru, oncologie și hematologie pediatrică – Kid Klinik Timișoara


